Titlul: Slujba de la miezul nopții (continuarea bestsellerului Confesiunea unui preot)
Autor: Sierra Simone
Editura: Bookzone
Număr pagini: 160
An apariție: 2019
La trei ani după căsătorie
Povestea părintelui Tyler şi a frumoasei sale soţii, Poppy continuă în volumul doi, Slujba de la miezul nopţii, ce face parte din bestsellerul Confesiunea unui preot de Sierra Simone, la trei ani după căsătorie. Naratorul a rămas acelaşi bărbat însetat de sex, dar credincios lui Dumnezeu, deşi nu mai poartă veşmintele sfinte: Am încercat să accept că acesta sunt: un bărbat care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi căruia îi place sexul; că pot fi pervers şi sfânt în acelaşi timp.
Scene fierbinți de amor
Scenele de amor dintre protagonişti sunt descrise cu lux de amănunte, însă episodul de dragoste consumat în maşină a întrecut toate scenariile: Este incredibil de atrăgător să conduci cu viteză, în timp ce o femeie te deschide la pantaloni; ai o senzaţie de putere absolută când calci pedala, maşina înghite drumul, iar faţa aceea frumoasă se pregăteşte şi ea să te înghită.
Ziua Recunoștinței vine cu surprize
Eroii noştri şi-au petrecut Ziua Recunoştinţei în casa părintească a lui Poppy. Aici, Tyler a avut ocazia de a bea şi de a dezbate diverse subiecte cu nimeni altul decât Sterling, spre surprinderea mea şi cu siguranţă şi a altor cititori. De ce spun asta, ei bine, răspunsul îl veţi găsi în recenzia volumului Confesiunea unui preot.
Va fi tătic?
După ce a asistat la aducerea pe lume a fetiţei profesoarei Morales, eroul nostru a luat în calcul posibilitatea ca Poppy să devină mamă: Abia aşteptam să fiu la spital şi să aştept să mi se nască şi mie un copil. M-am aşezat şi mi-am permis să fantazez pe tema asta, imaginându-mi-o pe Poppy cu burta umflată şi urlând obscenităţi spre mine. La noi. Crescând ca familie. A devenit aproape dureros să mă gândesc cum ar fi ca Poppy să aibă copilul meu, nu pentru că mă necăjea, ci pentru că mă făcea să radiez de bucurie. Am început să zâmbesc numai la gândul acela, întrebându-mă dacă ar fi fost de acord să încercăm să facem un copil imediat după ce terminam cu teza.
Scenarii nefondate, dar foarte amuzante
Un alt episod picant este acela în care Anton, bărbatul pe care Tyler îl bănuia că era atras de soţia sa, i-a privit pe cei doi soţi în momentul când făceau dragoste. După finalizarea actului sexual, Poppy i-a dezvăluit fostului părinte că Anton era atras de Tyler, el fiind homosexual. Cum este viaţa şi gelozia, ne îndeamnă să ne facem sute şi mii de scenarii nefondate!
E timpul pentru o pauză
Partidele de amor nebun nu au fost de ajuns pentru a clădi relaţia celor doi; când toţi se aşteptau la următorul pas în relaţia protagoniştilor, tânăra a cerut o pauză de mai multe zile pentru a-şi face ordine în gânduri şi în suflet: Atunci de ce nu eşti lângă mine când am nevoie de tine? Ochii i s-au umplut de lacrimi. De ce trebuie să mănânc singură, să adorm singură, să împodobesc singură bradul de Crăciun? Credeam că va fi începutul unui nou capitol, următorul nostru moment…
Vestea minunată nu e de ajuns pentru un happy-end
Cei doi amorezi nu au putut sta prea mult timp unul departe de celălalt, iar împăcarea a fost una pe măsură, cu sărutări pasionale, mângâieri pătimaşe, promisiuni solide, dar mai ales cu o veste minunată dată de Poppy soţului său.
Finalul acestui volum este unul trist, în care speranţa rămâne lumânarea ce va arde fără de sfârşit pentru protagoniştii noştri. În urma necazului care i-a lovit, ambii încearcă să găsească o scuză, ba Dumnezeu i-a pedepsit pentru că el a renunţat la preoţie, ba că Cel de Sus a văzut că ea nu este hotărâtă, însă cert este că voi, dragii mei prieteni, veţi găsi răspunsurile întrebărilor nerostite de mine doar citind opera de faţă; o lectură picantă cu multe scene de amor ce descriu perfect dragostea adevărată dintre protagonişti.


