Titlul: Povești, amintiri, povestiri (conține Soacra cu trei nurori)
Autor: Ion Creangă
Editura: Minerva
An apariție: 2019
Număr de pagini: 350
Ion Creangă păstrează în creațiile sale limbajul, obiceiurile și rânduiala satului românesc, care rămân nemuritoare, chiar dacă trecerea timpului le schimbă într-o oarecare măsură. Legea străbună, nescrisă, reprezintă izvorul de inspirație, pe care marele povestitor l-a cuprins în operele sale.
În anul 1875, Ion Creangă îl întâlnește pe Mihai Eminescu, iar între cei doi se leagă o prietenie adevărată; în același an, la 1 octombrie are loc debutul său, în revista „Convorbiri literare”, cu povestea „Soacra cu trei nurori”.
Ne este narată povestea unei mame cu trei băieți nalți ca niște brazi […] dar slabi de minte. Cum legea satului spunea că băieții nu trebuie să părăsească casa părintească, femeia mai dură încă două case alăturea, una la dreapta și alta de-a stânga celei bătrânești; astfel, la nurori și la copii, femeia se gândește că va găsi sprijin în zilele grele, iar rânduiala averii nu o face decât în pragul morții.
A venit și vremea de însurătoare pentru fiul cel mare, iar alegerea viitoarei sale soții s-a făcut după bunul plac al mamei sale și nu după preferințele acestuia. Aceeași soartă a avut-o și băiatul mijlociu însă, mezinul îi și aduce o noră pe cuptor. Femeia n-are ce face și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut și astfel aceasta devine soacra cu trei nurori.
Naive din fire, primele două nurori nu au ieșit din cuvântul soacrei și astfel, noaptea, în timp ce femeia dormea, cele două cumnate munceau de le săreau capacele, de teamă ca nu cumva, ochiul de la spate al mamei-soacre să le observe stând. Soția fiului cel mic nu a căzut pradă planului viclean al bătrânei. Aceasta lasă baltă munca pe timpul nopții și se apucă de petrecut alături de celelalte două fete măritate. Ca să le atragă de partea ei, aceasta menționează că va lua asupra ei vina, în cazul în care soacra se va trezi și le va vedea: Când v-a întreba pe voi, să dați vina pe mine și să lăsați să vorbesc eu pentru toate. Cele trei au petrecut pe cinste, cu bucate alese cu grijă de mezină și au destins atmosfera prin cântec: Soacră, soacră, poamă acră!/De te-ai coace, cât te-ai coace,/Dulce tot nu te-i mai face…
În dimineața următoare, nurorile sunt găsite dormind de mama-soacră, iar istețimea mezinei este pusă în practică. Aceasta a găsit soluția salvatoare: Da’ bine, mămucă, nu știi c-au venit tătuca și mămuca și le-am făcut de mâncare, și le-am scos un cofăiel de vin; și de aceea ne-am chefăluit și noi oleacă.
Știrea că au fost cuscrii în casa ei și au văzut-o dormind a înfuriat-o și mai tare pe soacră, făcându-le nurorilor zile negre.
Sătulă de dirijarea babei, mezina conturează planul pentru obţinerea averii cât mai repede cu putinţă: nurorile s-o bată pe babă şi s-o trântească cu capul de pereţi. Zis şi făcut. Au dat buzna în casa acesteia și au trecut la treabă: intrară cu toatele în casă, luară pe babă de păr și-o izbiră cu capul de pereți […] apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piper.
„Tratamentul” aplicat de nurori îi aduc mamei-soacre moartea și astfel averea a fost împărțită: fratele cel mare să ieie locul și casa cea despre răsărit; cel mijlociu cea despre apus, iar noi, ca mezini ce suntem, să rămânem aici, în casa bătrânească.
Folosirea regionalismelor oferă textului originalitate și parfumul vieții de la satul moldovenesc. Cât despre morală…
Bine ar fi fost dacă șirul răutăților comise de soacra din poveste și-ar fi găsit sfârșitul și morala odată cu osândirea ei la moarte de către tinerele femei. Tare mă tem însă că, peste ani, și acestora le-a venit rândul să comită aceleași greșeli fatale, iar povestea continuă și astăzi, poate în versiuni mai puțin extreme, cu alți actori. Vorba zicalei: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Ușor de zis, greu de făcut.
