Titlu: Cele mai frumoase povești de H.C. Andersen
Autor: Hans Christian Andersen
Editura: Corint
An apariţie: 2015
Număr pagini: 224
Din titlu ne putem da seama că scriitorul Hans Christian Andersen ne prezintă, de această dată, viața și peripețiile unui omuleț care își duce traiul într-o grădină. Se înfiripă și o frumoasă poveste de dragoste cu un final zbuciumat.
O tufă de trandafiri se remarcă în toată grădina între celelalte plante; era neasemuit de frumoasă și deosebit de rară: între petalele sale își avea locuința un spiriduș.
Într-o seară, la apus, temperatura a scăzut brusc, florile de trandafir și-au strâns petalele cu repeziciune, iar spiriduşul a rămas pe dinafară. Era singura dată când micuțul nu-și petrecea noaptea în căsuța sa din floare.
Nedorind să doarmă afară, omulețul luă în calcul ipoteza de a se urca în pomul cu flori de caprifoi, copacul aflându-se în celălalt capăt al grădinii. Aici, în copac, se aflau doi tineri, o fată și un băiat chipeș care se iubeau, iar forța dragostei lor era mai puternică decât orice pe lume. Cei doi îndrăgostiți se întâlniseră pentru a-și lua unul de la celălalt „rămas bun!”. Băiatul urma să plece peste mări și munți. În dar de despărțire, fata îi oferi alesului său un trandafir între petalele căruia se ascunsese spiridușul.
După despărțirea de aleasa inimii sale, băiatul chipeș a plecat pe drumul său. Din nefericire, l-a întâlnit pe fratele cel rău al iubitei sale, care-l omorî și-l îngroapă. După ce și-a terminat misiunea diabolică, bărbatul cel rău a plecat spre casă, însă nu era singur, sub pălăria sa se ascunsese spiridușul.
Ajuns acasă, criminalul se opri în camera surorii sale. Ea dormea, nebănuind nimic, cu gândul la iubitul său pe care-l considera plecat. Aici, pe pătură, frunza de tei din pălăria bărbatului, frunză ce-l purtase pe omuleț pe întregul drum, a căzut.
De pe pat, spiridușul pătrunse în urechea fetei adormite și-i povesti cu lux de amănunte toată întâmplarea legată de asasinarea iubitului de către fratele ei.
Într-o noapte, dragostea pentru decedat o îndeamnă pe copilă să plece în pădure, la tei – locul unde se afla îngropat alesul său.
Fata tare ar fi vrut să poată duce corpul răposatului acasă, însă forța sa fizică nu-i îngăduia, așa că i-a luat doar capul, plus o crenguță de iasomie din pădure. Acasă, aceasta a pus capul într-un ghiveci alături de ramura de iasomie.
Zi după zi, copila stătea lângă ghiveci udând pământul cu lacrimile sale, în timp ce iasomia înverzea și chiar a înflorit.
Durerea din sufletul său a fost prea mare așa că fata s-a stins din viață în cele din urmă, trăindu-și povestea de iubire alături de iubitul său, în ceruri.
Invidios, după moartea surorii sale, băiatul cel rău a luat ghiveciul cu florile de iasomie și l-a pus în camera sa.
Opera „Spiridușul din trandafir” prezintă o frumoasă poveste de dragoste și în același timp susține două ipoteze:
• orice faptă își are răsplata sa: micile suflete ale naturii (albinele, spiridușii etc) l-au răsplătit cu aceeași monedă pe criminal, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, ceea ce mi s-a părut echitabil.
• capul de om, în acest caz semnificând crima, nu piere niciodată; după moartea fratelui fetei, un om, dintre cei prezenți la capul decedatului, a luat ghiveciul cu iasomie crezând că planta i-a adus moartea acestuia, însă o albină l-a înțepat în deget provocând căderea și spargerea vasului. De îndată ce craniul ascuns în pământ a ieșit la iveală, cu toții au înțeles că cel ce zăcea întins pe pat era de fapt un ucigaș.
