Titlul: Cele mai frumoase povești de H. C. Andersen
Autor: Hans Christian Andersen
Editura: Corint
An apariţie: 2015
Număr pagini: 224
Înainte de a începe prezentarea poveștii „Spiridușul și negustorul” de Hans Christian Andersen, v-aș întreba ce este mai important în viață: mâncarea sau învățătura. Până să-mi oferiți un răspuns, vă invit să lecturați povestea unui student. În casa unui negustor trăiau atât un student, în pod, cât și un spiriduș, în prăvălie. Prietenia dintre acesta și micuța vietate se baza pe faptul că, la fiecare Crăciun, spiridușului i se oferea o farfurie cu mâncare. Într-o zi, studentul intră în prăvălie ca să cumpere brânză și lumânări; după ce-i salută pe negustor și pe soția acestuia, achită cumpărăturile apoi se apucă să lectureze foile în care era împachetată brânza. Pagina smulsă făcea parte dintr-un volum de poezii, pe care studentul nu avusese șansa să o citească încă. Simțindu-l interesat de citit, negustorul îi zise studentului că mai are câteva pagini pe care i le poate da pe doar doi bănuți.
Studentul încântat decise să lase brânza la loc și să ia foile, acuzându-l pe negustor că se pricepe la prețuri dar la poezie nici cât ciubărul. În viziunea tânărului cititul i se părea mult mai important decât mâncarea. Noaptea când toți dormeau, cu excepția studentului, spiridușul a furat limba lungă de la nevasta negustorului. Aceasta avea puterea de a da grai oricărui lucru doar printr-o simplă atingere. Omulețul atinse de îndată ciubărul întrebându-l dacă știe ce înseamnă aia poezie. Acesta îi oferi un răspuns vag, fără prea multă importanță: „E tipărită în coloanele ziarelor, uneori chiar pusă în chenar.”. După aflarea răspunsului mult căutat, spiridușul a mai apelat și la râșnița de cafea, vasul cu unt și cutia cu bani, însă toate aveau aceleași cunoștințe despre poezie, deci oferind același răspuns.
Încântat că are o definiție bună a poeziei, de care mulți știu și sunt de acord cu ea, spiridușul merge în pod ca să-i dezvăluie și studentului marea descoperire din jurul versurilor, însă musafirul mai întâi a privit prin gaura cheii și mare i-a fost mirarea când a zărit comoara ascunsă dincolo de ușă: studentul citea paginile cumpărate de la negustor, iar din aceste pagini țâșnea o lumină ce întruchipa un copac ale cărui ramuri se întindeau deasupra flăcăului. Frunzele luminoase se aflau prin toată încăperea, iar în fiecare floare se zărea chipul drăguț al unei domnișoare cu ochii negrii și privirea limpede, în timp ce fiecare fruct era o stea. Rămas fără cuvinte, spiridușul a stat și a privit prin gaura cheii chiar și după ce tânărul s-a pus la somn, stingând lumânarea.
În miezul unei nopți, zgomotul produs pe stradă l-a trezit pe spiriduș căci un foc se aprinsese în apropiere. Speriată, nevasta negustorului își luă cerceii din urechi și îi piti în buzunar, soțul acesteia a mers și a ascuns actele bine, iar spiridușul a urcat în pod, a luat foile cu poezii și le-a ascuns în căciula sa roșie după care s-a ascuns pe coșul de fum. Fiecare încerca să salveze ce are mai de preț. După ce focul a fost stins, spiridușul s-a gândit mai bine și a decis să fie alături de negustor căci de la acesta primește plăcinte.
Morala: mâncarea este mai importantă decât cartea, uitând un lucru minor, care face diferența și anume: dacă ai carte poți mânca și plăcinte. Lectură plăcută și aveți grijă ce considerați a fi mai valoros: hrana sau bogăția intelectuală pe care nimeni nu v-o poate lua!
