Titlu: Străinul de lângă mine
Autor: Irina Binder
Editura: For You
An apariție: 2018
Număr de pagini: 288
Voi ce citiți, lăsați orice prejudecată, dar nu vă pierdeți capul!
Cel mai recent roman al Irinei Binder, Străinul de lângă mine, ne îndeamnă într-adevăr la o relaxare în privința prejudecăților de tot felul – vârstă, stare civilă, privilegiul statutului de femeie căsătorită, seninătatea și forța morală a bărbaților scutiți de probleme emoționale – sau mai bine zis ne atenționează asupra jumătăților de judecată încropite după gura lumii, nu după raționamente și observație.
La ceva timp după succesul obținut cu romanul Fluturi, scriitoarea ne readuce, cu grație și talent, sub vraja și vaporii, unor povești de dragoste neobișnuite, dar insinuează cerințe realiste. Acestea nu sunt ușor de atins de către personaje, reprezentând de fapt virtuți morale – răbdare, sinceritate, maturitate – ce trebuie dobândite. În absența lor, autoarea nu consideră realistă împlinirea poveștilor de dragoste pentru că, în viziunea sa, dragostea nu îngenunchează, nu umilește ci transformă, schimbă în bine un om. Această idee e un laitmotiv la Irina Binder.
Chiar dacă am fost mereu tentată să citesc prin comparație cu Fluturi în cele din urmă m-am văzut silită să recunosc bunele intenții ale Irinei Binder și în romanului Străinul de lângă mine, să apreciez capacitatea sa de a ne ghici reacțiile în fața unor situații complexe de viață, de a le puncta cu precizie și curaj, de a ne motiva apoi să ne schimbăm atitudinea, să devenim încrezători în posibilitățile noastre, dispuși să ne transformăm în designerii propriului nostru destin.
În opinia mea însă, tocmai în aceste prime impresii, după lectura cărții, se află atât punctele forte cât și punctele slabe ale celei mai noi cărți publicate de Irina Binder.
Prezentarea conținutului și a personajelor principale
Alessia, Selena și Adela sunt trei femei pe care destinul le-a adus împreună.
Alessia este o superbă tânără din București. Le va cunoaște pe celelalte două femei în Brașov, unde, la un moment dat în viața ei, alege să se mute. Decizia de a se muta nu a avut la bază vreun scop practic: schimbarea locului de muncă, interese de afaceri, oportunități profesionale sau circumstanțe familiale.
Principalul temei este un inconvenient sau mai mult decât atât. Probleme de suflet îi sufocă și cea mai firavă bucurie. Alessia a experimentat prea des sentimentul de abandon. Mai întâi tatăl, în copilărie, apoi iubiții, rând pe rând, o părăsesc și o descurajează, îi înșală încrederea și îi strivesc fragilitatea sufletească. Sunt iubiri superficiale, bărbații din viața sa fiind mai degrabă atrași de aspectul său fizic, ce-i drept irezistibil, incapabili să îi vadă și frumusețea sufletului.
Plecând în Brașov, Alessia fuge de probleme, tânjind după liniște, după un refugiu. Problemele însă o urmăresc chiar și aici, singura consolare fiindu-i norocul de a avea două prietene de nădejde: Selena și Adela. Ar mai fi și un simpatic și gentil vecin de apartament, „străinul de lângă mine”.
Pe de altă parte nici Selena, o femeie de aproape patruzeci de ani, cu mai multă experiență de viață, frumoasă, independentă, cerebrală și sigură pe sine, nu găsește leac pentru răni sufletești ascunse ci doar arta de a le purta cu demnitate și zâmbetul pe buze. Umbra ei este o mare pierdere din care s-au născut alte amărăciuni, iar cea mai bună prietenă a sa rămâne singurătatea, cu tot confortul ei.
Adela, în schimb, este jumătatea perdantă a unui mariaj dezastruos. Sufletul ei blajin, inima ei temătoare sunt reduse la cele mai slabe pulsații într-un raport disproporționat cu pofta uriașă de a mânca tot ce îi iese în cale. Cu cât aceste pulsații slăbesc cu atât apetitul de a consuma mâncare crește. Viața ei este un haos total, o deziluzie, din femeia cochetă și veselă de altădată n-a mai rămas decât o amintire îndepărtată.
Femeile se împrietenesc în situații cotidiene, în locuri pe care le frecventează sau, în cazul Alessiei și Adelei, în blocul în care locuiesc și sunt vecine. Își petrec timpul împreună, își poartă de grijă, dar nu știu că de fapt le unește suferința – în forme diferite, e adevărat – dar aceeași suferință care aduce durere și tristețe. Într-o ieșire la munte, cu prilejul aniversării Alessiei, se destăinuie și află despre tot ce le apasă sufletul.
Din acest moment se sprijină mai mult, devin de nedespărțit și primesc încurajarea, câștigă simpatia, prietenia și dragostea a trei personaje masculine. În ciuda a ceea ce s-ar putea crede și bărbații aceștia au răni sufletești și probleme emoționale. Eduard, Alex și Eugen se insinuează încet, dar sigur în viața și destinul celor trei femei.
Odată ce protagoniștii cărții au maturitatea să își recunoască suferința și să întrevadă o cale de salvare, fiecare dintre aceste personaje, atât feminine cât și masculine, ce formează împreună solidaritatea „Neiubiților”, își va regăsi demnitatea pierdută, visele și speranțele, dar mai ales liniștea și armonia sufletească. Vor fi răsplătiți cu multă și autentică iubire.
Note personale de lectură
O comparație: Fluturi…
După succesul romanului de debut, Fluturi, publicat serial, m-am bucurat să aflu că Irina Binder continuă să ne surprindă cu alte două cărți, Insomnii și, de curând, cu Străinul de lângă mine. Mi-a plăcut mult Fluturi tocmai prin dezechilibru și imperfecțiunile care i s-au reproșat ulterior de către cititori mai mult sau mai puțin avizați. Romanul însemna la vremea apariției ceva diferit de ceea ce se publica în România în cadrul genului romance, iar, dacă ne gândim mai bine, proza contemporană de dragoste, vizând în primul rând un public feminin, era la acea vreme puternic reprezentată de titlurile din import. Nu e genul meu de literatură, nicidecum, nici măcar în călătorii sau vacanțe nu am reflexul de a lua cu mine o carte de dragoste, dar mărturisesc că pentru blog nu am citit cu mai multă plăcere Nora Roberts, de exemplu, decât Irina Binder. Le-am trecut deopotrivă pe cele două scriitoare pe lista autorilor preferați din acest gen minor doar în privința preocupărilor mele, pentru că nu obișnuiesc să pun etichete și pentru că romanele lor chiar au reușit să mă captiveze.
Fluturi are personaje care mi-au rămas în suflet, conflict, nerv și prospețime, după cum afirmam mai sus. Mi-a lăsat impresia unui material la prima mână și la ultima suflare, când scriitorul se transpune total, cu toate consecințele. Posibil tocmai această pătimașă încercare literară a cucerit atât de mult publicul, și nu doar pe cel feminin, dacă nu cumva l-a înnebunit cu totul. Nu am fost prea atentă la fenomen atunci când am scris recenzia la Fluturi – volumul I și II – tocmai pentru a nu mă lăsa influențată, dar după aceea am citit comentarii, iar ceea ce m-a frapat a fost desfășurarea unui pătimaș război de replici și cuvinte. Dacă într-adevăr am avut obiecții nu le-am formulat în recenzie și m-am bucurat că nu am lovit și eu un scriitor care ne-a schimbat întrucâtva percepția despre literatura din România, așa cum o înțelegeam în mod tradițional, ca un domeniu estetic exclusivist. În plus, un scriitor care nu se pretinde a fi un literat, merită măcar o încurajare admirativă, doar pentru simplu fapt că a scris o carte nu a tăiat frunze la câini. Mai cred, deși pot greși, că bloggerul Irina Binder de atunci era în primul rând un cititor împătimit, iar o tendință livrească, dincolo de cea autobiografică, s-a resimțit în scrierea Fluturi.
Am citit, imediat după apariție, și volumul III Fluturi, dar nu vă promit că voi face o recenzie, totuși vi-l recomand cu încredere. Fără acest volum nu veți înțelege viziunea Irinei Binder despre tema ei preferată dragostea, iubirea, și nu veți avea acces la progresul vizibil al scriitoarei. Cele trei volume se susțin unul pe celălalt și formează un întreg special.
…Străinul de lângă mine
Revenind la Străinul de lângă mine, mi-a plăcut cum se nuanțează tema principală – dragostea. Ori e pusă în ecuație cu experiența dulce-amară a vieții, ori cu nesăbuința și impetuozitatea tinereții. Reapare totuși motivul preferat al Irinei Binder, care în Fluturi a generat mult suspans – tehnologia și mesajul mediat de aceasta. Se creează premisele unor aparențe și așteptări înșelătoare care hrănesc iluzii și care își găsesc prieteni buni în telefoane, rețele de socializare. Prietenul imaginar din Fluturi care o suna pe Irina fără să vorbească, doar ca să-i asculte monologul și destăinuirile poate fi și străinul de lângă mine, un personaj fantomatic de pe o rețea de socializare. Doar că de data aceasta scriitoarea ne dezvăluie prematur identitatea personajului. Pierde suspansul ca să abordeze psihologia unui personaj masculin, cu frământările și dramele interioare, ceea ce nu a putut să facă în Fluturi cu Robert, de exemplu – întâmplările și personajele fiind prezentate de personajul narator, la persoana I, cu informațiile de care dispunea acesta și capacitatea lui de a le intui substratul psihologic. În schimb, în Străinul de lângă mine Irina Binder experimentează narațiunea la persoana a III-a.
Ce mi-a displăcut a fost faptul că am simțit prea puternic prezența scriitoarei în rolul de zână bună care se arată prea des și își dirijează personajele pe calea cea bună. Situațiile de viață prezentate sunt încâlcite totuși verosimile, ne putem regăsi indiscutabil în ele, însă Irina Binder propune o singură cale de rezolvare și trei condiții: prietenia, empatia și a doua șansă. Ori, de cele mai multe ori în viață prietenii sunt de negăsit, chiar și cei mai buni sunt ocupați sau au preocupări mult prea prozaice, empatie nu ai de unde să capeți, iar cu a doua șansă ai ratat întâlnirea. Cu alte cuvinte, tocmai din dorința prea mare de a motiva puternic cititorul să iubească și să se lase iubit, de a-i oferi soluții la situații complicate, s-ar putea ca scriitoarea să nu facă altceva decât să-l descurajeze. În cea mai bună variantă, cititorul și-ar putea face prieteni din personajele cărții și s-ar simți oarecum consolat: „iată pe cineva care mi-ar putea înțelege situația”.
Concluzii
Acțiunea se reduce la întâlnirile și interacțiunea dintre personajele principale, la relația dintre ele, pentru a susține strict tema principală – dragostea. Este schițat totuși și un plan secundar prin tema relației mamă-fiică, tată-fiică, a conflictului dintre generații. Și să nu uit, un aspect care mi-a plăcut în această direcție: aceste relații nu se clarifică întru totul și nu toate personajele își limpezesc sentimentele față de părinți și viceversa.
Chiar dacă Străinul de lângă mine se apropie mult de standardele și tiparul genului romance – un număr mediu de pagini, un stil accesibil, acțiune restrânsă – cea mai recentă carte a Irinei Binder păstrează amprenta inconfundabilă a personalității scriitoarei: paradoxul că imaginația ludică, luciditatea tăioasă, sensibilitatea și diagnosticul profund uman pot forma un amestec surprinzător de cald, de omogen și de original.
Fragmente din Străinul de lângă mine care mi-au mers la suflet
– Ce bine ar fi dacă oamenii și-ar putea cunoaște mai întâi de toate sufletele!… Cum ar fi să se cunoască legați la ochi, fără să știe nimic unul despre celălalt, fără să-și vadă corpurile, fără să-și cunoască trecutul, posesiunile, posibilitățile? (pg. 15)
– N-am cum să-l uit, Selena. Mă gândeam mai devreme că putem fugi de orice, putem fugi din calea furtunii, din calea focului, din calea oricăror dezastre, putem fugi oriunde în lumea asta, dar nu ne putem elibera de cei pe care îi iubim. Îi luăm peste tot cu noi, fiindcă ne locuiesc sufletul. (pg. 51)
Numai că, întodeauna când oamenii și viața lasă în urma lor cicatrici în inimile altor oameni, când suntem în genunchi și cu sufletul în lacrimi, Dumnezeu ne ridică și ne vindecă. (pg. 283)
