Autor: Terry Pratchett
Titlu: Stranii surate
Seria: Lumea Disc
Editura: Rao
Număr pagini: 288
An apariție: 2008

Nanny Ogg, Magrat Garlick, Granny Weatherwax sunt trei nume care sigur vă pun pe gânduri sau cel puţin memoria tare la încercare. Le-aţi auzit pretutindeni şi mai nicăieri. Aş fi curioasă să aflu ce vă trece prin gând. Pe mine gândul m-a dus la o bonă, o bunicuţă şi  ceva picant de mâncare. Dacă suntem în asentiment atunci doar scriitorul Terry Pratchett ne-ar mai putea contrazice în romanul său Stranii Surate.

Stranii Surate

Regele Verence are probleme de statut

Nimic nu i-ar fi putut feri pe locuitorii din mărunţelul regat Lancre de unda de șoc care urma să-i lovească fără cruţare, o undă precum un pumnal înfipt în spinarea unui rege viguros . Dar la adăpostul întunericului, într-o noapte răscolită de furtună, Regele Verence  se prăbuşi pe scările castelului şi plăti cu preţul vieţii această indulgenţă nocturnă. A câştigat în schimb statutul de STRIGOI, lăsându-şi regatul… în viaţă, în seama Ducelui Felmet şi a pretenţioasei sale soţii. Noul statut al regelui nu era prea ascultător, iar regele era obişnuit să fie ascultat. Misiunea strigoiului era uriaşă: să demonstreze că moartea monarhului nu fusese nicidecum o moarte din cauze naturale ci una pusă la cale chiar de o rudă: Ducele Felmet. Iar fiul regelui, adevăratul moştenitor al tronului… Dar regele era mort şi un mort nu mai putea demonstra nimic.

Fiul regelui

În toată cartea nici noi, cititorii, nu găsim o motivaţie mai mare decât aceea de a citi şi citind să aflăm veşti despre Tomjon (Tom John). Mult doritul fiu al regelui s-a amestecat după moartea tatălui său, pe când era doar un prunc, în trupa de artişti ambulanţi a lui Olwyn Vitoller. Nu era un joc, nici vreun indiciu al precocităţii băiatului ci pur şi simplu trupa se afla în regat pentru o reprezentaţie chiar în noaptea în care regele a fost ucis iar fiul său trebuia salvat.

După mai mulţi ani, trupa se va întoarce în cele nouă sute de mile pătrate ale regatului Lancre, fiind condusă de această dată chiar de un tânăr şi foarte înzestrat actor, nimeni altul decât fiul regelui Verence. Mai precis, băiatul – Tomjon – fusese crescut în rândul actorilor, fiind încredinţat familiei Vitoller pentru o pungă cu mult argint şi câteva monede mici de aur. De către cine? Tocmai de către purtătoarele numelor enumerate la începutul prezentării.

Trei protagoniste… pe cât de stranii pe atât de indispensabile

În ciuda înfăţişării comune şi a numelor modeste, cele trei stranii surate sunt răspunzătoare de toate ingerinţele scriitorului în mitologie, literatura fantasy, basme şi folclor. Protagonişti fantastici şi simboluri tradiţionale sunt parodiate în conturarea universului în care se desfăşoară acţiunea unei faimoase serii de cărţi, seria Lumea Disc.  Această lume arhaică a luat naştere cândva datorită unui capriciu al Creatorului şi continuă să existe în universul nostru cultural. Un învălmăşag de clişee se amestecă în mintea noastră şi mai departe în vieţile personajelor dând naştere unor confuzii, crize de identitate, replici amuzante şi situaţii comice împotriva oricăror tradiţii. Abia mai recunoaştem o cotoroanţă de vrăjitoare într-un zbor jenant pe o mătură răpciugoasă care o face să arate „la fel de graţioasă ca o raţă ciungă”. Pisica infernală din poveștile cu vrăjitoare are o culoare incertă şi este mult prea jumulită şi ocupată cu treburi domestice ca să mai aducă ghinion, iar magia e un fel de teatru, sau teatrul şi cuvintele sunt un fel de magie.

Proza fantastică a lui Terry Pratchett

Terry Pratchett găseşte de cuviinţă să ne motiveze gustul pentru proza fantastică în felul său ironic incomparabil. Referinţele din cărţile seriei Lumea Disc ne activează cunoştinţele din mitologie, folclor şi clasicii literaturii fantasy, dar şi lecturile unor opere dramatice shakespeariene sau ne motivează să căutăm. Chiar şi în Stranii Surate al şaselea roman din longeviva serie umoristică pe care a intitulat-o Lumea Disc, sunt reunite câteva trimiteri. Ne întâlnim cu vrăjitoare aproximative (ar putea fi la fel de bine nişte tăntici dar şi nişte divinităţi bine camuflate), cu uzurpatori sabotaţi de propriile lor automatisme, clădiri medievale bântuite nu doar de patimile regilor, cu pitici geniali şi nebuni mult prea responsabili. O lume măruntă, cu fapte mărunte dar cu aspiraţii gigantice. Tot ce are mai valoros ficţiunea îşi pierde grandoarea, dar îşi recâştigă dreptul la nemurire prin dibăcia scriitorului de a ne arăta cât de proaspete pot fi perspectivele şi interpretările pe care le generează.

Şi poate mă înşel, dar acesta este marele farmec al cărţilor din seria Lumea Disc: derizoriul faptelor, caricaturizarea personajelor celebre şi uriaşa patimă a cuvântului, marea dragoste a scriitorului pentru proza fantastică, „cea mai veche formă de ficțiune” în viziunea sa; Genul fantasy nu se referă doar la vrăjitori și baghete, ci la a vedea lumea din perspective diferite, credea el.

Seria Lumea Disc

Însumează patruzeci și unu de cărți fantasy umoristice publicate constant pe o durată de peste trei decenii. Prima carte din serie, Culoarea Magiei, a fost publicată în anul 1983 iar ultima The Shepherd’s Crown,  în 2015, la cinci luni de la moartea scriitorului britanic Terry Pratchett. Până în 2010, cinci dintre cărțile seriei erau adresate adolescenților. Lumea Disc a întruchipat pentru Pratchett visul împlinit al oricărui scriitor: i-a adus notorietate și recunoaștere, l-a plasat în topul vânzărilor.

În România, cărțile din serie sunt publicate începând din anul 2002. Coperta păstrează ilustrația britanică originală realizată de Josh Kirby. Excepția este reprezentată de coperta cărții Copilul minune ilustrată de Dan Ghiordănescu.