Să-l fi urmărit multă vreme pe Traian Demetrescu stihurile lui Eminescu?
Posibil…
Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.
[…]
Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
(Epigonii – Mihai Eminescu)
Versurile lui Traian Demetrescu, un poet presimbolist cunoscut drept epigon al lui Eminescu – tu dulce-al poeziei Crist – nu ne-au părut nici stoarse dintr-o inimă bătrână și urâtă și nici lipsite de simțire. Până la urmă, să te naști la doar șaisprezece ani după Eminescu și să mori la nici treizeci de ani, puțin după dispariția marelui poet, înseamnă să porți în tine vocația poeziei. O poezie născută din sublimul și din abisul unui destin tragic.
Traian Rafael Radu Demetrescu s-a născut la Craiova, în data de 3 noiembrie 1866. George Bacovia îl menționează, trec corbii poetului Tradem, evocând în versurile sale atât creația acestuia Corbii cât și pseudonimul literar al artistului, Tradem.
Traian Demetrescu a făcut parte din distribuția unei epoci care a rulat momente de glorie ale literaturii române. L-a avut mentor pe Alexandru Macedonski, publicând la revista acestuia, Literatorul. Și-a citit poeziile și la cenaclul „Junimea” al lui Titu Maiorescu, publicând și în Convorbiri literare. Alexandru Macedonski a realizat prefața pentru primul său volum de versuri semnat cu pseudonimul literar Tradem.
Menționăm între poeziile sale: Corbii, Simfonie de toamnă, Melancolie, Flori de seră, Plânsul fericirii, Nenorocire, Tablou de iarnă, Trec orele… Din operele sale am găsit pe la anticariate câteva.
Anca Spiridon
Trec orele…
Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei…
Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt…
Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul îşi întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte…
Uimit în loc s-opreşte omul
Ca-n faţa unui ne-nţeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules…
Şi clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, – şi rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării…
Poezia „Trec orele…” de Traian Demetrescu este alcătuită din cinci catrene. Titlul „Trec orele…” aduce cu el clipe de suspendare ale discursului liric. Au valoarea de a accentua starea profundă de tristeţe şi melancolie a poetului marcată grafic de punctele de suspensie din titlu și din ultimul vers al fiecărei strofe.
Tonurile „sentimentale” ale sufletului poetului întâlnesc sunetele grave ale tristeţii şi dezamăgirii; orele sunt comparate cu „nişte note/ Din simfoniile durerei” ceea ce sugerează că timpul execută o partitură dureroasă, care lasă-n urma sa Melancoliile tăcerei….
La răscruce de vreme, amintirile se trezesc la viaţă: Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt, iar pierderea lor în galopul timpului conturează regretul că nu mai sunt….
Noaptea reprezintă momentul cel mai potrivit pentru aducerea-aminte, când Se-ntunecă pierduta minte: precum cerul unei seri de toamnă.
Omul nu deslușește misterul deoarece întregul său destin se deruleză între două necunoscute: naşterea şi moartea. Sentimentul de uimire, rămâne să-l însoțească zi de zi. Cu aceeaşi uimire, omul se simte obligat să aleagă Din gândurile risipite/Nehotărârea.
Lumina din ultima strofă – revelația – aduce cu ea și regretul faţă de Nemărginirile uitării…. Uitarea este în firea lucrurilor, ea lasă loc liber altor fapte noi să treacă sita minții, deși în aceste versuri ne apare regretabilă.
Florina Dinu
