Titlul: Un băiat pe lista lui Schindler
Autor: Leon Leyson
Editura: Rao
Număr pagini: 239
An apariție: 2017
Leib Lejzon din Narewka
Numele meu este Leib Lejzon, deși acum sunt cunoscut drept Leon Leyson. M-am născut la Narewka, nu departe de nord-estul Poloniei, de lângă Bialstok, nu departe de granița cu Belarus.
Naratorul provenea dintr-o familie numeroasă de oameni muncitori: Hershel era fratele cel mai mare; apoi venea Betzalel, căruia i se spunea Tsalig; sora mea, Pesza; fratele meu, Davis; apoi eu.
Satul natal și universul copilăriei
Opera de față debutează cu prezentarea familiei și a satului în care a crescut Leib Lejzon. Satul Narewka se afla la marginea Pădurii Bialowieza și era alcătuit din fermieri, fierari, măcelari, croitori, profesori și negustori, oameni simpli și cu frică de Dumnezeu. Mama băiatului se ocupa de creșterea și educația copiilor, iar tatăl acestuia se mutase cu serviciul în Cracovia, un oraș înfloritor aflat la aproximativ 560 de km, la nord-vest de Narewka. Venea acasă de două ori pe an și petrecea în sânul familiei câteva zile, depănând cursul evenimentelor petrecute în lipsa sa. Fiind o femeie singură cu copii de crescut, mama lui Leib primea sprijin din partea familiei sale.
În fiecare vineri seara și sâmbătă dimineața, evreii participau la slujbele de Sabat de la sinagogă. Faptul că erau evrei, adesea erau marginalizați, jigniți sau chiar alungați cu pietre de către ceilalți locuitori ai comunității în care își duceau traiul.
Cu toate acestea, naratorul își amintește cu drag de universul copilăriei sale, de acea lume definită de dragoste și de căldura familiei.
În Cracovia
În primăvara lui 1938, după cinci ani de muncă, Moshe și-a chemat soția și copiii la Cracovia pentru a fi din nou împreună.
Aici, Leib și-a făcut repede prieteni noi alături de care se juca ori se plimba cu tramvaiul. În Cracovia erau șaizeci de mii de evrei, adică un sfert din populația orașului. Însă, în data de 6 septembrie 1939, germanii au pătruns în oraș, iar din acea clipă acesta s-a schimbat, fiind cuprins de iad.
Tatăl lui Lieb, Moshe, a fost arestat apoi eliberat de către naziști. Cât timp părintele s-a aflat după gratii, copiii au încercat să muncească pentru a-și asigura hrana de zi cu zi. David a ajuns ajutorul unui instalator, sora protagonistului făcea curat în case, în timp ce Lieb găsise ceva de lucru într-o fabrică de băuturi răcoritoare, lipind etichete pe sticle. Pentru munca sa primea zilnic câte o sticlă de suc.
Fiind evreu, Moshe nu se putea angaja cu una cu două, însă lucra la negru, schimbul doi, la fabrica de sticlă, iar, pe zi, în fabrica lui Oskar Schindler. Drept recompensă aducea acasă mâncare și câțiva cărbuni.
Naziștii i-au obligat pe evrei să locuiască într-un ghetou închis de ziduri înalte.
Un băiat pe lista lui Schindler
Pe 8 iunie 1942, naziștii au năvălit în apartamentul familiei lui Lieb și au destrămat-o. O parte din membrii familiei sunt oarecum protejați de permisele de muncă.
Când a plecat spre lagărul de muncă Płaszów, Lieb a avut noroc să se reîntâlnească cu fratele David și cu Moshe, tatăl său, dar a dat și peste cel mai negru colț al iadului.
Płaszów era o lume cu totul străină. Era construit deasupra a două cimitire evreiești pe care naziștii le profanaseră și le distruseseră. Era un loc sterp, lugubru și haotic. Cât vedeai cu ochii, erau doar pietre, mizerie, sârmă ghimpată, câini feroce, gardieni amenințători și un teren plin de barăci șterse. Sute de prizonieri în haine jerpelite se grăbeau de la un post de lucru la altul, amenințați de gardienii înarmați din Germania și Ucraina. În clipa în care am intrat pe poarta lagărului Płaszów, am fost convins că nu aveam să mai scap niciodată viu de acolo.
Printre atâtea dureri, chinuri și îngrijorări, apare și o umbră de speranță. Fabrica de perii, la care Lieb a lucrat în ghetou, și-a mutat activitatea în lagăr și astfel tânărul și-a găsit un loc de muncă mai bun, constant, care se desfășura înăuntru, adică unde era un pic mai cald.
De aici, naratorul și mama sa au plecat la un lagăr de lângă Fabrica Emalia. Urmau să se revadă acolo cu tatăl lui și cu fratele David. Acest lagăr era mult mai mic și fusese ridicat în 1944 la insistențele lui Schindler care motivase că noua construcție era foarte necesară, astfel încât deținuții nu mai erau nevoiți să parcurgă 4 km pe jos între vechiul lagăr și fabrică, iar în acest timp puteau munci.
Deși era tot nazist, Schindler se purta omenește cu muncitorii.
Fabrica Emalia a fost închisă după un timp, muncitorii revenind în lagărul Płaszów, după care au fost îmbarcați în vagoane ce-i vor duce spre noua fabrică a lui Schindler. Pe 15 octombrie 1944, protagoniștii părăseau lagărul Płaszów pentru totdeauna.
Deținuții au ajuns în lagărul de concentrare Gross-Rosen. Aici, au stat doar câteva zile, după care au fost transferați la Brunnlitz, în Regiunea Sudetă, un alt lagăr de muncă al lui Schindler.
Schindler avea o slăbiciune pentru Leib; adesea îl chema în biroul său, oferindu-i mâncare și chiar a ordonat să îi fie schimbată tura de muncă, adică să lucreze numai ziua.
Libertatea
Pe 8 mai 1945, un soldat rus a venit la poarta lagărului și a anunțat LIBERTATEA.
După 6 ani de prizonierat, tânărul narator a început să viseze la viitor.
Reîntorși la sfârșitul războiului, în Cracovia mai erau doar câteva mii de evrei din cei peste 60.000.
Pentru a-și face un viitor, Leib a plecat alături de părinții săi în Statele Unite ale Americii.
În timpul procedurilor de emigrare, numele nostru de familie a fost schimbat în Leyson. Deja adandonasem numele Lieb pentru Leon, care mi se părea mult mai interesant.
