Titlul: Ursul păcălit de vulpe
Autor: Ion Creangă
Editura: Tehno-Art
An apariţie: 2010
Număr pagini: 12
Pot spune despre anecdota „Ursul păcălit de vulpe” (1880) că este o povestire pe cinste. Ne aduce zâmbetul pe buze indiferent de vârstă. Nu știu dacă de aici a pornit dușmănia dintre vulpe și urs sau dacă, într-adevăr, după întâmplările povestite, cu umor, ursul a rămas fără coadă. În mod cert, am recitit cu plăcere nemuritoarea povestire a lui Ion Creangă.
După o noapte lungă și fără rezultat, o vulpe se culcă flămândă sub o tufă la marginea drumului. La scurt timp, mirosul înțepător de pește o trezi din somn; sculându-se și privind drumul, zări un car.
Vicleană, aceasta iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Țăranul, văzând animalul, opri boii, luă vulpea cu gândul că ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! şi aruncă animalul în car, peste peşte. De cum s-a văzut aproape de pradă, vulpea s-a și pus pe treabă: a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos.
După ce a aruncat o mulțime de pește, hoțomanca sări din căruță și începe a strânge peștele de pe drum. Cu prada grămadă, o duse la vizuină, însă tocmai pe atunci, ursul trecu pe acolo și îi ceru cumetrei niște pește. Deși pește nu i-a dat, aceasta îl dezvăluie marele secret în prinderea acestuia: Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vâră-ți coada-n apă și stai pe loc, fără să te miști, până despre ziuă; atunci smuncește vârtos spre mal și ai să scoți o mulțime de pește, poate îndoit și-ntreit de cât am scos eu.
Ursul îi urmă sfatul vulpii, însă în loc să scoată pește, rămâne făr’ de coadă!.
Cu toate acestea, păcălelile vulpii nu se opresc aici; ele continuă, însă vă las pe voi să le descoperiți singuri și să râdeți ca mine, cu gura până la urechi.
Ursul, animal mare și puternic în comparație cu vulpea, dă dovadă de multă naivitate și impulsivitate; deși a fost păcălit o dată de vicleana făptură, acesta nu se învăță minte și continuă să cadă pradă păcălelilor. Forța fizică și furia nu-l ajută la nimic, se transformă în slăbiciuni manipulate cu abilitate de vicleana vulpe împotriva lui.
Și în viața de zi cu zi, oamenii pățesc la fel și de aceea cred, că Ion Creangă s-a folosit cu mult talent de renumele și abilitățile unor animale pentru a ne prezenta pe noi oamenii în diverse ipostaze de viață. Până la urmă omul dispune de multe posibilități de a fi, dar și de discernământ în a se defini și a deveni.
