Titlul: Violonista de la Auschwitz
Autor: Ellie Midwood
Editura: Litera
An apariție: 2021
Număr de pagini: 384
În libertate, o faimoasă violonistă, la Auschwitz, condamnată la moarte
În luna iulie a anului 1943, Alma se afla în Blocul 10 de la Auschwitz, fiind condamnată la moarte ca toți prizonierii din acel lagăr al suferinței. Tânăra se ascundea sub numărul 50.381, iar singura sa dorință înainte de a închide ochii pentru totdeauna a fost de a pune mâna din nou pe o vioară și de a cânta. Cu ultima fărâmă de demnitate pe care o mai avea în fața necunoscutului, tânăra i-a cerut asistentei-șefe să-i facă rost de instrumentul muzical înainte de a fi prea târziu. Pe când era liberă, Alma fusese o faimoasă violonistă în Austria.
Muzica – o șansă la viață
În această lume întunecată, plină de chin și suferință, protagonista a găsit puterea de a cânta la vioară. Concertele sale date în miez de noapte le ajutau pe deținute să uite de durere pentru câteva momente și să se bucure de muzică și dans. Erau într-o altă lume, în preajma violonistei, datorită puterii muzicii.
Auschwitz-ul dispunea de o orchestră care le cânta superiorilor. Până la venirea Almei, acest grup muzical scârțâia din toate încheieturile, însă încerca să dea tot ce avea mai bun pentru a primi hrană suplimentară și chiar cârnați. Alăturarea violonistei orchestrei a adus și câteva schimbări majore: membrele formației aveau la dispoziție o cameră unde să repete, haine bune, hrană mai consistentă și chiar o sobă.
Teroarea, frica și mirosul morții nu au intimidat-o deloc pe eroină. De fiecare dată aceasta s-a luptat cu relele din jur dând dovadă de un curaj fără margini. Violonista miza totul pe o singură carte.
Imnul evreiesc cântat în înfricoșătorul lagăr de concentrare
Alma le-a cântat femeilor condamnate la moarte Hatikva – imnul evreiesc, cu prețul propriei vieți. Era o crimă care se pedepsea cu moartea dacă cântai acest imn la Auschwitz și superiorii aflau.
Ca o mamă protectivă și în calitate de șefă a orchestrei din lagăr, Alma a încercat să le protejeze pe fetele muzicante și chiar să mai salveze câteva, aducându-le în formație. Le făcea rost de haine, săpun, lenjerii, așternuturi, astfel încât să o ducă mai bine și să cânte pe măsura așteptărilor superiorilor. Fiecare zi care trecea era o bătălie câștigată cu moartea.
În unele momente, când disperarea și dezamăgirea o ajungeau din urmă, violonista își aprindea câte o țigară în timpul programului, fără să mai țină cont că acest gest era o infracțiune și se pedepsea cu moartea.
Alma scrie istoria puterii, curajului și a iubirii supreme
Închisă la Auschwitz, Alma trăia pentru fetele din orchestra sa, iar pentru ca lor să le fie bine, trebuia să se comporte exemplar cu ofițerii SS și să le laude gusturile muzicale ale gardiencelor care, la drept vorbind, habar nu aveau ce înseamnă aia muzică. Un plus al dorinței violonistei de a lupta pentru o zi în plus a venit odată cu scrisoarea lui Miklós Steinberg, un pianist care știa să ajungă la suflet cu ajutorul notelor muzicale.
Când tifosul a lovit în membrele orchestrei, Alma nu și-a găsit liniștea până când nu a făcut rost de spirt, bandaje, tinctură de iod, medicamente și săpun. Toate aceste produse puteau să le ajute pe muzicante să depășească mai ușor perioada de convalescență.
Boala le-a slăbit pe cele patru membre din orchestră într-atât de mult încât nu mai erau capabile să cânte.
Cu toate acestea, Alma nu s-a descurajat și a continuat să creadă că va reuși să susțină concertul de Crăciun, concert la care erau așteptați mai marii lagărului.
În lagăr se răspândise vestea că ungurii vor fi exterminați pentru trădare. Compozitorul și pianistul, Miklós, iubitul Almei, s-a împăcat cu ideea că acum sau mai târziu va fi omorât pentru că poporul său i-a întors spatele lui Hitler, așa că și-a făcut testamentul: a compus o sonată pentru iubita sa, în numele dragostei și a prețuirii pe care i le purta.
Pentru pianist, moartea a venit ca o eliberare, ca o călătorie spre o lume mai bună, acolo unde nu există durere sau suferință, însă Alma ce va face fără bărbatul iubit, fără cel alături de care visa că va cânta din nou pe cele mai mari scene ale lumii?
Alma a fost și va rămâne un personaj remarcabil pentru curajul și neînfricarea de care a dat dovadă la Auschwitz. A luptat cu propria viață pentru a-i vedea pe cei din jurul său un pic mai bine, încercând să salveze cât mai multe fete din calea morții. A fost printre puținii, dacă nu chiar singurul prizonier care a știut să-și impună respectul și să atragă admirația superiorilor. Prin felul ei de a fi, Alma a scris istoria puterii, curajului și a iubirii supreme! Merită să faceți cunoștință cu Alma!
