Iubire! La baza scrierilor mele stă iubirea aceea frumoasă, necosmetizată, în care eu cred cu tărie şi fără de care nu pot trăi. (Angela Burtea, pentru revista on-line Zeit).
Zamfira
La finalul recenziei puteți citi un interviu acordat de scriitoare pentru Cărțile Tinerilor.
Nu demult, o doamnă considerată a fi „un caz”, de către cunoscători, iar de către mine, mai puțin cunoscătoare, un învățător cu har, mi s-a prezentat altfel decât am știut-o. Doamna Angela Burtea a ales să-mi dăruiască o parte din operele literare pe care le scrisese. Prima pe care am citit-o este romanul „Zamfira”.
În „Zamfira” acțiunea curge când lin și melancolic, când tumultos și tulbure, însă precum laitmotivul cărții, râul din satul Olana, ajungem la liman, mai curați sufletește, precum personajele.
Cele mai importante momente din viața personajului principal Zamfira se petrec în compania acestui râu de poveste, pe malul căruia sătenii mai în vârstă cred că sălășluiesc chiar ielele, ființe magice din mitologia populară (zâne capricioase care nu trebuie deranjate sau văzute).
De fapt, așa se și deschide cartea. Zamfira, bibliotecara din satul Olana, petrece momente de intimitate pe prundișul râului: „Aici pe malul apei trăia un altfel de timp; un timp pe care nu ar fi dorit să-l înstrăineze vreodată și nici să iasă prea mult din perimetrul acestuia. Pentru ea, râul nu era doar o apă care își plimbă valurile printre pietre și fire de nisip, nu era doar apa care spală și albește, era parte din ea: alina și vindeca.”.
Într-adevăr, ea caută vindecare pentru că, încă din prima pagină, tabloul idilic este amenințat de „imagini nedorite ce năvăleau când și când în mintea ei”. Erau amintiri din care „nu putea și nici nu dorea să șteargă ceva, ci doar să le privească puțin mai detașat”.
Zamfira este un om respectat în sat și, spre deosebire de alți tineri educați care nu au știut cum să părăsească mai repede localitatea, pentru condiții mai bune la oraș, ea iubea acele locuri, care îi aminteau de satul natal aflat la câțiva zeci de kilometri. Acțiunea se petrece după revoluția din 1989.
Biblioteca la care lucrează, pentru care a renunțat la anii petrecuți la catedră ca dascăl, este modernizată, iar la ridicarea ei a contribuit și ea: are un fond de carte numeros și diversificat, cu exemplare rare, albume impresionante de pictură, o sală de lectură și alte dotări moderne și o minilibrărie care comercializează carte la comandă.
Nu se precizează câți ani are, dar este o femeie încă tânară și atrăgătoare: „Se-mbrăcă cu o bluză roșie, vaporoasă, cu mânecă lungă. Reuși să zâmbească privind spre decolteul amplu care îi sublinia frumusețea sânilor, apoi își completă ținuta cu o fustă înflorată, de mătase.”.
Cartea o surprinde într-o perioadă de convalescență. Pierduse o mare iubire, prima ei iubire din studenție. Se căsătorise imediat după această decepție, care nu fusese nicicând lămurită, pentru că nu ceruse explicații. Posibil, așa cum îi spusese tatăl ei cu amărăciune: „Te cunosc eu bine! Ai făcut-o din ambiție. Primul ieșit, primul lovit! Țineți minte: învățați a iubi cu inima, nu cu mintea! Mintea e bună, dar nu-i iubire, fata mea. Atunci e un surogat. E ca la cafea.”. Căsătoria făcută în pripă, la ambiție sau nu, îi adusese o suferință fizică și psihică pe care o suportase 10 ani. Iubitul, de care se despărțise, și fostul soț al Zamfirei, Cornel Miron, lucraseră în poliție. După divorț, fostul ei soț s-a apucat de afaceri.
Zamfira nu putea da uitării nici moartea mamei ei petrecută, se pare, demult, dar la care asistase. Un accident de tren îi răpise o ființă dragă.
Aceste umbre din trecut răsăreau mereu în prezent. Deși divorțată, cu un loc de muncă plăcut și cu realizări în satul Olana, nu putea să-și refacă viața. O curta un inginer horticultor, George, un bărbat de treabă, pe care te puteai bizui. Avea o bună prietenă, o tânără profesoară, la școală, pe care o sfătuia de bine și care o urma întocmai.
Totuși o întâmplare, reîntâlnirea cu primul ei iubit, Nicolae, încurcă și mai mult procesul de videcare mentală și sufletească. Iar, peste toate, tatăl ei, un bătrân înțelept, veteran de război, un om bun și cinstit, care le-a oferit copiilor o iubire mare, fără seamăn capabilă să țină loc și de cea maternă, era chemat la îngeri.
Zamfira rămâne să rezolve singură dilema cu care se confruntă, semn că fiecare trebuie să-și înfrunte de unul singur destinul, iar până la final, alături de ceilalți protagoniști ai cărții, va reuși. Cum? Rămâne să aflați citind cartea.
O intrigă polițistă se suprapune peste experiențele intime ale personajului principal, iar talentul scriitoarei în a împleti două subiecte de interes, unul de introspecție și altul de acțiune, este remarcabil.
Interviu
Scriitoarea Angela Burtea a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări, pentru toți cei care doresc să cunoască mai mult despre romanul său, despre activitatea sa literară și pedagogică.
Anca Spiridon: Este Zamfira un studiu de caz sau un personaj de suflet, ale cărui trăiri și întâmplări se împletesc cumva cu propria dumneavoastră experiență de viață? Ați cunoscut-o pe Zamfira sau ați fost Zamfira într-o etapă a vieții?
Angela Burtea: Întotdeauna mi-au plăcut femeile „alt fel”, femeile care-şi pot croi drumuri în viaţă fără ca imaginea lor să fie prea mult lezată. Compromisurile sunt inevitabile, iar de la mărire la decădere nu-i decât un pas. Şi invers. Zamfira este un personaj de suflet, iar ca femeie a fost prezentă mult timp în mintea mea, fără ca eu să mă indentific cu ea. Zamfira şi-a jucat rolul, până la final, cu pricepere şi demnitate. Ceea ce ne-a apropiat, a fost relaţia tată-fiică. Aici este misterul, aici a răzbătut copilul din mine. Relaţiei speciale pe care am avut-o cu tatăl meu i-am dat şansa de-a fi cunoscută. Am mizat pe puterea iubirii şi-a discernământului, pe un personaj echilibrat, demn de iubit!
A.S.: Este multă poezie, la propriu, în acest roman. Este cea mai potrivită formă de a exprima limbajul sufletesc al personajelor, este o tehnică literară personală sau nu puteți decide între proză și poezie?
A.B.: E stilul meu. Nu întotdeauna am ştiut ce voi scrie mâine, în schimb, am avut în minte că trebuie să mă exprim cumva. Ideile vin şi pleacă foarte repede. Important este să fim atenţi. Între poezie şi proză nu pot pune bariere. Ele se întrepătrund uneori atât de bine, încât am senzaţia curgerii unei ape când molcom, când vijelios, iar mie nu-mi rămâne decât să-i descifrez chemarea.
A.S.: Sunteți atât scriitor cât și dascăl, două misiuni, să spunem așa, vocaționale. Cum se susțin una pe alta?
A.B.: A fi învăţător e foarte greu. E meserie bătătorită, dar de fiecare dată alta. Respectul faţă de elevi dă tonul şi sensul muncii la catedră. A fi scriitor e la fel de greu. Şi-ntr-un caz şi-n altul, e nevoie să ajungi la sufletul celui care te ascultă sau te citeşte. Altminteri, prezenţa mea în mijlocul elevilor sau al cititorilor mei ar fi regretabilă. Cât priveşte susţinerea dintre cele două preocupări, dascăl şi scriitor, sigur este o alunecare dintr-o parte în alta. Sper să fie una benefică.
A.S.: Sunt încredințată că de-a lungul timpului ați descoperit la unii dintre elevii dumneavoastră acel sâmbure de talent care are nevoie de îngrijire. Dacă ar fi să ne întoarcem în copilăria dumneavoastră, a existat vreun „grădinar” inspirat pentru talentul care aștepta să răsară din sufletul dumneavoastră?
A.B.: Niciodată. Cred că am fost un copil şi-un adolescent puţin cam incomod. În urmă cu ceva timp, l-am întâlnit pe profesorul meu de limba şi literatura română din timpul liceului. Citise cărţile mele şi se întreba cum de nu mă descoperise la timpul respectiv. Am preferat să răspund evaziv şi-am zâmbit. Am simţit un anume regret în întrebarea dumnealui.
În ceea ce mă priveşte ca învăţător – descoperitor de talente, am coordonat vreo trei ani revista şcolară „Preţul cuvintelor”, revistă care încerca să promoveze acei elevi care ieşeau din tiparele clasei prin scrierile lor. Mi s-a părut foarte greu, dar şi plăcut în acelaşi timp, să dau viaţă proiectului meu, dar n-am cedat. Dorinţa de-a izbuti a rezistat. Când porneşti la drum în astfel de proiecte, n-o porneşti singur; mobilizarea trebuie făcută de fiecare profesor la clasa lui. Poate aici a fost nevoie de insistenţele mele, de susţinerea mea. Faptul că ajungeam la final şi puteam să răsfoiesc în voie revista, mă determina să uit tot greul. Satisfacţia era prea mare pentru a fi umbrită de neajunsurile timpului trecut!
A.S.: Nu știm dacă există o rețetă pentru a deveni scriitor, dar pași de urmat ar putea să existe… Ce le-ați transmite tinerilor creativi care simt chemare pentru scris?
A.B.: Nu cred că se poate vorbi de reţete în ale scrisului. Este o chemare a timpului pentru fiecare dintre cei care posedă un grăunte de talent. Totul se desfăşoară după un anume plan, dar nu suntem noi creatorii planului. Noi doar alegem.
Cât priveşte tânărul, şi nu numai, în care încolţeşte pofta scrisului, îi sugerez să aibă răbdare, multă răbdare, dar, în niciun caz, să nu abandoneze după prima încercare (posibil eşuată). Merg pe ideea că frumosul, dacă va fi să iasă la suprafaţă, va ieşi. Odată apărut, el trebuie cultivat şi, neapărat, promovat.
A.S.: Din perspectiva dumneavoastră de învățătoare, cât de mult contează în formarea copiilor și în procesul lor de învățare situațiile în care se pot exprima creativ?
A.B.: A te exprima creativ înseamnă să ai lejeritate în exprimare (exprimare în sensul larg al cuvântului, vizând orice domeniu de activitate). Trebuie să mai treacă timp până vom ajunge la astfel de performanţe, fiindcă mentalitatea multora dintre noi nu a suferit niciun fel de transformare, ori acest lucru se impune vertiginos. Nu putem schimba ceva în atitudine, în comportament, dacă mentalitatea a rămas aceeaşi. Aici trebuie acţionat, iar stilul creativ va prinde contur.
A.S.: Un sfat pentru părinți, cum pot sădi celor mici dragostea de lectură?
A.B.: În primul rând, prin exemplul propriu, ceea ce este extrem de greu, apoi să fie selectivi privind scrierile care apar pe piaţă.
Date despre autoare
Angela Burtea s-a născut la 1 noiembrie 1956, în localitatea Urleasca, județul Brăila. Este învățătoare (profesor pentru învățământul primar) la Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius” din Brăila. Debutul literar s-a realizat în martie 2000, când a publicat poezii în ziarul „Brăila”.
Volume de autor publicate:
„Frânturi de suflet” – Editura Edmunt, Brăila, 2008, proză;
„Zamfira” – Editura Edmunt, Brăila, 2011, proză;
„Ilinca și Matei” – Editura Armonii Culturale, Adjud, 2012, proză;
„Printre Anotimpuri” – Armonii Culturale, Adjud, 2012, poezie;
„Mirajul iubirii” – Armonii Culturale, Adjud, 2013, proză.
Volume colective:
Comori de vise – Antologie Universală – povești, povestiri, amintiri – Editura Armonii Culturale, Adjud, 2012;
Meridiane Lirice – Antologie Universală a Poeziei Românești Contemporane, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2012.
Scriitoarea este și o publicistă neobosită, făcând parte din echipa mai multor publicații, între care amintim:
revista on-line Zeit, publicație de atitudine și cultură, Brăila (redactor); ziarul Brăila (din 1998 până în prezent, colaborator pe teme culturale și educaționale); revista Inițiative didactice, Pitești/Argeș (colaborator– materiale de specialitate); revista școlară Fantezii de mătase (2007-2008, Școala„ Sf. Andrei” – Brăila, coordonator ); revista Prețul cuvintelor (Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius”, 2011-prezent, coordonator).
Menționăm și calitatea de membru fondator al Asociației „Anima Caste”, Brăila.
