Titlul: A 6-a țintă
Autor: James Patterson și Maxine Petro
Editură: Rao
Număr pagini: 352
An apariție: 2011
Partea întâi: ÎL CUNOAŞTEŢI PE ACEST BĂRBAT?
Acţiunea romanului A 6-a ţintă de James Patterson şi Maxine Paetro debutează în acea dimineaţă de sâmbătă de la începutul lunii noiembrie. Primul act a fost unul deloc complicat; un simplu reproş al soţiei la adresa soţului l-a înfuriat pe acesta atât de mult încât orbit fiind a omorât-o pe femeie. În urma acestei crime, capul familiei a ajuns la închisoare, în timp ce copila celor doi a ajuns în custodia statului.
De cum a plecat din locuinţa celor doi foşti soţi, Boxer a primit un telefon, din partea superiorului său, Anthony Tracchio. Acesta o anunţa pe locotenent despre ultimele evenimente care aveau nevoie de ajutorul organelor competente: Boxer, îmi zise, au avut loc împuşcături pe unul dintre feriboturi. Pe Del Norte. Sunt trei morţi. Câţiva răniţi. Am nevoie de tine aici. Urgent.
Printre victimele masacrului se afla şi Claire Washburn. Starea acesteia era una grea, însă important era că se afla în viaţă. Willie, băiatul lui Claire, îl văzuse bine pe cel care a împuşcat în stânga şi în dreapta, şi a putut să le ofere anchetatorilor descrierea acestuia: E un bărbat alb, slăbănog, îmi zise în timp ce ne strecuram prin gloată. Are barbă, păr lung, şaten. Nu şi-a ridicat privirea, Lindsay. Nu i-am văzut ochii. […] Şi e mai înalt decât mine. Poate 1,85 metri. Purta pantaloni cargo şi o haină impermeabilă. Lindsay, l-am auzit spunându-i mamei că ea ar fi trebuit să oprească împuşcăturile. Că era de datoria ei.
Jack Rooney a asistat la măcelul zilei de sâmbătă şi pe lângă asta a şi filmat, surprinzând imagini inedite. În înregistrare se vedea exact modul în care a atacat, ordinea în care a făcut-o, dar mai ales, i se vedea faţa criminalului.
Ike Quintana a luat legătura cu poliţiştii, povestindu-le acestora că în trecut l-ar fi cunoscut pe ucigaş. Pe lângă mărturisire, omul a întărit ele spuse cu o fotografie. Bărbatul credea că atacatorul era aceeaşi persoană cu prietenul din adolescenţă, pe care-l chema Fred. Alfred Brinkley.
Două surse diferite ale poliţiei au confirmat că criminalul era Alfred Brinkley. Acesta nu avea cazier, a fost internat la nebuni şi lucrase în armată: Imaginea înceţoşată a ucigaşului începea să devină tot mai clară. Oricât era de înfricoşător, acum ştiam răspunsul la întrebarea care mă frământa de la atacul armat.
Brinkley era un trăgător de elită pentru că fusese antrenat de armată.
Într-o dimineaţă, în timp ce Lindsay era acasă, pregătindu-se de micul dejun, un necunoscut a sunat la uşa sa. Musafirul a mărturisit că el era criminalul celor de pe feribot, iar atitudinea acestuia era una exagerat de calmă. Bărbatul a cooperat cu locotenentul, urmându-i acesteia indicaţiile şi s-a lăsat prins fără să opună rezistenţă. Cu cătuşele la mână, Alfred a ajuns la poliţie.
Partea a doua: FATA CU OCHI CĂPRUI
Micuţa Madison Tyler, în timp ce se îndrepta spre casă, cu bona sa Paola Ricci, la mică distanţă de locuinţa în care stătea, a fost întâmpinată de o dubă frumoasă, dar suspectă. Din maşină a coborât un bărbat, a luat-o pe copilă, iar pe bonă a ameninţând-o cu arma, ordonându-i să urce în autoturism.
Lindsay Boxer a dat un pas în spate în cariera sa de poliţist; fostul său birou de locotenent a fost ocupat de Jacobi. Din ce cauză au avut loc aceste modificări atât de importante, vă las să descoperiţi singuri. Răspunsul se află ascuns în paginile operei de faţă.
Un martor al răpirii micuţei Tyler şi a bonei acesteia susţinea că întâmplarea se petrecuse în jurul orei nouă dimineaţa. Acesta auzise o bubuitură şi văzuse sânge împrăştiindu-se pe geamul din spate al maşinii. Informaţiile erau foarte triste şi ridicau multe semne de întrebare, cel mai important fiind cel legat de sursa sângelui, al cui aparţinuse acesta.
Lindsay, deşi îl iubea mult pe Joe, eroina a decis să pună punct relaţiei cu acesta. Distanţa dintre cei doi şi timpul mult prea puţin petrecut unul lângă celălalt au fost factorii decisivi în luarea acestei decizii.
Cadavrul bonei Paola Ricci a fost descoperit. În tot acest timp, răpitorii copilei nu au dat nici un semn, deci nu au cerut nici o recompensă pentru viaţa micuţei.
Partea a treia: DAREA DE SEAMĂ
Sergentul Boxer a primit un apel telefonic pe numărul de la birou. La celălalt capăt al firului era un necunoscut, cu vocea modificată, care susţinea că: Spuneţi-le părinţilor ei că au făcut o mare greşeală mergând la poliţie. Opriţi cercetările, zise vocea, sau Madison o păţeşte. Definitiv. Dacă vă retrageţi, va fi bine, dar oricum ar fi, soţii Tyler nu-şi vor mai revedea fiica niciodată. Pe la mijlocul convorbirii i s-a dat telefonul şi micuţei dispărute. Copila a strigat-o pe mama sa, după care nu i s-a mai auzit glasul. Deşi necunoscutul care telefonase, menţionase că familia micuţei răpite nu trebuia să apeleze la ajutorul poliţiei, oamenii legii au continuat căutările. Trebuiau prinşi cu orice preţ, iar copila trebuia să revină în sânul familiei ei, lângă părinţi.
În blocul în care locuia Cindy, teroarea era cuvântul de lege. Locatarii erau îngroziţi din cauza unui necunoscut care le făcea zilele grele şi nopţile albe. Misteriosul „terorist” omora animalele vecinilor ori trimitea acestora scrisori anonime de ameninţare.
Partea a patra: STATUL ÎMPOTRIVA LUI ALFRED BRINKLEY
Yuki, în calitatea sa de avocat, a luat parte la procesul lui Fred Brinkley, nu pentru a-l apăra, ci pentru a-l condamna. Omul suferea de tulburări schizoafective, însă pentru comportamentul său de pe feribot în urma cărora patru oameni au fost morţi şi doi răniţi, nu avea nici o scuză. Bărbatul trebuia să plătească pentru faptele sale.
În blocul groazei, doamna Irene Wolkowski a fost găsită fără suflare în propria casă.
Un băieţel în vârstă de şase ani, pe nume Charles Ray a fost răpit din faţa casei în care locuia. Acesta trăia în Los Angeles şi avea bonă, care în momentul răpirii se afla la dentist.
Încă un locatar al clădirii Blakely Arms a fost atacat în locuinţa sa. Bărbatul de culoare, de vreo treizeci de ani, spre deosebire de Irene, a fost găsit încă în viaţă, dar inconştient. Speranţa ca acesta îşi va reveni şi va fi capabil să coopereze cu poliţia în găsirea agresorului nu a durat prea mult, căci acesta, în cele din urmă, a pierdut lupta cu viaţa.
În urma cercetărilor făcute de anchetatori, singura legătură între cele două familii ale căror copii dispăruseră era agenţia Westwood Registry: tot nu aveam decât o singură pistă: soţii Whitten din Boston şi soţii Tyler din Pacific Heights aveau în comun agenţia Westwood Registry.
Un alt incident a avut loc în blocul teroarei. Apartamentul lui Blaustein, un tip de vreo douăzeci şi doi de ani, a fost devastat: Apartamentul arăta ca un magazin de electronice călcat în picioare de un rinocer beat. Am numărat rapid un computer, trei monitoare de o sută şapte centimetri care fuseseră făcute bucăţi. Nu furate – distruse. Biroul fusese serios deteriorat, probabil o victimă colaterală.
Autorul crimelor din bloc este Garry Tenning. Cine este acesta, ce l-a determinat să facă lucruri necurate, dar mai ales cine a fost persoana care l-a turnat oamenilor legii, vă las să descoperiţi singuri. Dacă v-aş oferi toate aceste răspunsuri, farmecul lecturii s-ar risipi alungând suspansul.
Devotamentul şi dragostea pe care Boxer le are pentru meseria sa, o îndeamnă de fiecare dată să caute şi în gaură de şarpe orice detaliu, cât de mic, dar care să-i ofere o pistă în aflarea criminalului cu care se confruntă. O stimez pe această femeie, considerând-o un model pentru toate reprezentantele sexului frumos, căci în orice situaţie dă dovadă de mult curaj şi ambiţie. Alături de echipa sa, Lindsay a descoperit că Jahn Langer era Paul Renfrew. Dubla identitate a unui om aparent curat, normal a pus-o pe sergentul Boxer pe gânduri, luând hotărârea de a-l urmări. Astfel au fost descoperite duba cu care erau furaţi copiii, dar şi casa unde erau ţinuţi ostatici. Ca misiunea de a-i prinde pe membrii acestei grupări să iasă ca la carte, poliţia din San Francisco a cerut ajutorul celor de la FBI. În timp ce Renfrew asculta de oamenii legii, lăsându-se prins fără a opune rezistenţă, soţia sa ameninţa că o va împuşca pe micuţa Madison dacă nu va fi lăsată în pace: Finalul jocului e partea cea mai interesantă, nu-i aşa, sergent Boxer? Vreau să mă lăsaţi să plec în siguranţă. A, adică pe mine şi pe Madison. Elicopterul e bun pentru început. Aţi face bine să-l sunaţi pe pilot. Cereţi-i să aterizeze pe peluză. Acum. În momentul acesta. Şi, apropo… dacă face vreo mişcare spre mine, o s-o împuşc pe fată…
Cei doi soţi furau copiii inteligenţi, aflând de ei prin intermediul bonelor. După ce erau răpiţi, micuţii erau vânduţi oamenilor bogaţi din diferite ţări, servind drept jucării sexuale.
Folosindu-se de mărturiile lui Renfrew, oamenii legii trebuiau să găsească şi ceilalţi prunci răpiţi şi să-i readucă în sânul familiilor lor. Dar unde erau aceştia?
Partea a cincea: FRED-A-LITO-LINDO
La propriu proces, Fred Brinkley a avut posibilitatea de a lua cuvântul, de a spune o poveste credibilă care să-i determine pe juraţi să ia în calcul boala inculpatului, boală din cauza căreia nu este stăpân pe faptele sale. În schimb, bărbatul a avut un discurs înfricoşător, menit să scoată la lumină furia din sufletul acestui om, dar mai ales răutatea. Şi i-am omorât pe oamenii aceia de pe feribot pentru că vocea mi-a spus să o fac, sunt un om foarte periculos. […]
Voi aţi jurat să faceţi dreptate, proclamă Brinkley, apucându-şi genunchii şi lovindu-i cu palmele în mod ritmic. Trebuie să mă executaţi pentru ceea ce le-am făcut acelor oameni. Asta e singura cale să vă asiguraţi că nu o voi face din nou. Şi dacă nu-mi daţi pedeapsa cu moartea, vă promit că mă voi întoarce.
Analizând mărturisirile acestui om, putem trage două concluzii; în primul rând Fred a adoptat această postură de om nebun pentru a-i convinge pe cei din sală că nu el îşi coordonează viaţa ci vocile pe care susţine că le aude, deci nu el este de vină pentru nenorocirile produse. În al doilea rând, într-un moment de luciditate, inculpatul a dorit să dea cărţile pe faţă, să mărturisească tot ce are pe suflet conştient că poate ataca din nou dacă va cădea psihic încă o dată.
Verdictul în procesul lui Fred a fost unul neaşteptat, care a luat pe toată lume prin surprindere: La acuzaţia de ucidere cu premeditare a Andreei Canello, juriul îl găseşte pe acuzat, Fred Brinkley, „nevinovat”, pe motiv de boală sau deficienţă mintală.
În timp ce Lindsay este curtată de partenerul său de serviciu, Rich Conklin, Joe face tot posibilul să se împace cu aceasta, fiind dispus să se mute în San Francisco numai să fie din nou împreună cu Boxer.
Una din membrele Clubului fetelor de la crime este însărcinată, în timp ce alta a fost cerută în căsătorie, oferindu-i partenerului său un răspuns negativ pe motiv că încă nu este pregătită pentru acest pas.
Alfred Brinkley a evadat de la Atascadero, un spital de psihiatrie pentru criminali cu boli mintale. Înarmat şi îmbrăcat în hainele unui medic, Fred a pornit spre o ţintă anume, acolo unde va găsi persoana cu care are de încheiat socotelile. Cine este aceasta şi de ce este capabil, în continuare, diabolicul Brinkley, vă las să descoperiţi singuri. Acestea fiind spuse, punem punct volumului A 6-a ţintă de James Patterson şi Maxine Paetro; o carte fascinantă, care va impresiona orice cititor. Nu uitaţi, pe blogul nostru mai puteţi lectura recenziile şi altor opere semnate de aceeaşi scriitori. Lectură plăcută, tuturor!
