Titlul: Înscenarea
Autor: James Patterson
Editura: Orizonturi
Anul apariției: 2006
Număr pagini: 373
O supradoză de adrenalină într-un raid-anchetă electrizant
Detectivii Alex Cross și John Sampson simt pericolul ascuns când un brav soldat american, Ellis Cooper, este condamnat nemeritat
Partea întîi: ULTIMUL CAZ
„Înscenarea”, noua mea „victimă” din lungul şir al romanelor semnate de inegalabilul James Patterson ni-i aduce din nou, în prim plan, pe detectivii Alex Cross şi John Sampson, personaje cu care ne-am mai întâlnit şi cu care ne-am împrietenit. Cross este hotărât să demisioneze din poliţia Washington D.C, însă partenerul său John i-a captat atenţia cu un caz diferit în care era implicat amicul lui din armată, Ellis Cooper. Acestuia îi fuseseră puse în cârcă mai multe crime, fiind condamnat, însă Sampson cunoscându-l foarte bine, era convins că Cooper nu ar fi fost în stare să ia viaţa cuiva.
„Trei Şoareci Orbi”
Thomas Starkey, Brownley Harris şi Warren Griffin Cu multă vreme în urmă, în Vietnam, ei primiseră numele codificat de „Trei Şoareci Orbi”. Fuseseră asasini militari de elită – făceau ceea ce li se cerea să facă, nu puneau niciodată întrebări stânjenitoare, executau întocmai ordinele pe care le primeau. Şi aveau de făcut o mulţime de asemenea lucruri. Erau cei mai buni în domeniul lor de activitate.
Starkey era şi acum conducătorul grupului, exact la fel precum fusese şi în Vietnam. Dintre toţi trei, el era cel mai isteţ şi cel mai dur. De-a lungul anilor, nu se schimbase prea mult din punct de vedere fizic. Avea peste un metru şi optzeci înălţime, o talie de aproape optzeci şi cinci de centimetri şi un ten arămiu, potrivit cu cei cincizeci şi cinci de ani ai săi. Părul său blond era acum înspicat cu fire albe. Nu râdea prea des, însă atunci când o făcea, râsul lui devenea molipsitor.
Brownley Harris era un bărbat încăpăţânat şi îndesat, de circa un metru şi şaptezeci şi cinci de centimetri înălţime, care avea un trup aflat într-o surprinzător de bună condiţie fizică, pentru un bărbat de cincizeci şi unu de ani, luând în considerare marile cantităţi de bere pe care obişnuia să le bea. Ochii lui căprui erau adumbriţi de nişte sprâncene dese şi groase, unite deasupra nasului. Părul îl avea încă negru, dar uşor grizonant acum, cu o tunsoare militărească, însă nu extrem de scurtă.
Warren Griffin, „Puştiul”, era cel mai tânăr membru al grupului şi în acelaşi timp încă cel mai impulsiv. Îi privea cu mult respect pe ceilalţi doi bărbaţi şi, în special, pe Starkey. Griffin avea aproape un metru şi nouăzeci de centimetri înălţime şi era un bărbat uscăţiv care le amintea celor care îl vedeau, şi mai ales femeilor mai în vârstă, de cântăreţul de muzică folk James Taylor. Părul său blond-roşcat era lung în părţi, dar se rărea către creştetul capului.
Sentința
Ellis Cooper fusese condamnat la moarte, deci mai avea doar câteva săptămâni de trăit. În acest timp cei doi detectivi trebuiau să adune probe care să-i demonstreze nevinovăţia acuzatului în cazul celor trei doamne ucise cu sânge rece, după care cadavrele au fost vopsite în albastru. Deşi mai multe dovezi găsite la locul crimelor îl inculpau pe Cooper, sergentul Ellis continua să susţină că este curat. Dar care ucigaş nu ar proceda la fel?
Mărturii ignorate
Ronald Hodge a observat de la fereastra camerei sale, în noaptea triplei crime, mişcare străină în curtea familiei Jackson. Era destul de întuneric, însă am putut vedea un bărbat mişcându-se pe-acolo. Respectivul avea o cameră video sau ceva de genul acesta. Nu-mi puteam da seama ce anume filma el, aşa încât mi-a stârnit curiozitatea şi m-am apropiat de fereastră, ca să pot vedea mai bine. Iar în acel moment, am văzut că, de fapt, acolo se aflau trei bărbaţi. I-am văzut în curtea doamnei Jackson, Am spus acest lucru şi poliţiei. Că era vorba despre trei bărbaţi. I-am văzut limpede, exact aşa cum vă văd şi pe voi doi acum aici, în camera mea. Iar ei filmau acolo ceva. Afirmaţiile tânărului nu fuseseră luate în calcul de ceilalţi anchetatori sau poliţişti, însă pentru Cross şi pentru Sampson acestea cântăreau foarte mult fiind o pistă pe care trebuiau să meargă.
Într-o dimineaţă, Cross a primit un telefon de la o doamnă care nu a dorit să se prezinte. Aceasta a mărturisit că În seara celor trei crime îngrozitoare, am fost împreună cu Ellis Cooper. În momentul în care erau comise asasinatele, eu cu el ne aflam împreună, în pat, făcând amor dezlănţuit. Doamna nu putea dezvălui mai multe date şi nici să se fi prezentat la proces deoarece Sunt căsătorită cu cineva de la baza militară.
Nu le-am omorât eu
Finalul primei părţi este unul înfricoşător. Înainte să i se administreze injecţia letală, Ellis Cooper a stat cu capul sus, mândru ca un adevărat soldat la paradă, susţinând în continuare că este nevinovat: Nu le-am omorît eu pe Tanya Jackson, Barbara Green sau Maureen Bruno. Înainte de administrarea injecţiei finale, aş fi recunoscut dacă aş fi făcut-o, ca acel bărbat adevărat care am fost antrenat să fiu. Nu le-am ucis eu pe acele trei femei, în apropiere de Fort Bragg. Le-a ucis altcineva. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Vă mulţumesc, John şi Alex. Şi iert Armata Statelor Unite, care mi-a fost ca un părinte.
Cu durere în suflet Alex şi Sampson au urmărit cum Cooper se stinge: La ora 1:31 A.M., directorul Închisorii Centrale îl declară pe sergentul Cooper decedat. În opinia lui John tocmai asistase la un asasinat: Cineva l-a ucis pe Ellis Cooper şi va scăpa nepedepsit.
Încăpățânarea unor profesioniști ai dreptății
Partea a doua: JAMILLA
Noul segment al operei de faţă ni-l aduce pe Alex Cross în braţele frumoasei Jamilla Hughes. Cei doi sunt la începutul unei relaţii ce dă semne de durabilitate şi compatibilitate între parteneri.
Deşi Ellis Cooper era mort, cei doi detectivi continuau investigaţiile, în căutarea adevăraţilor diabolici. Alex şi John luptau pentru a răzbuna moartea unui om nevinovat: Acum este vorba de răzbunare. Nu ne-a mai rămas decât posibilitatea de a încerca să răzbunăm moartea lui Ellis Cooper.
O pereche de tineri, în jurul vârstei de douăzeci şi ceva de ani, de ocupaţie artist grafic şi respectiv arhitect, fusese găsită moartă; cei doi aveau beregata tăiată. Cadavrele celor doi au fost descoperite pe Drumul Apalaşilor, fiind marcate cu vopsea roşie. Acest amănunt îi pusese pe agenţii FBI să le telefoneze lui Sampson şi lui Cross cerându-le ajutorul. Această dublă crimă a fost pusă în spatele Părintelui Tate: Jur că sunt nevinovat. N-am făcut nimănui vreun rău în pădure. Nu ştiu de unde au apărut pete de sânge pe unele dintre hainele mele. Nici măcar n-am purtat acele haine în ziua în care au fost ucişi bieţii oameni. N-am omorât pe nimeni. Nu se poate să nu fie nimeni care să mă creadă.
Mai mulți militari sunt executați pe nedrept
Ancheta continua, iar cei doi detectivi descoperiseră şi alți militari care fuseseră condamnaţi la moarte şi executaţi pe nedrept. Lucrul care ridica multe semne de întrebare despre semnificaţia lui, dar care concretiza legăturile dintre morţile militarilor nevinovaţi era dată de descoperirea unor obiecte ciudate. În casele cadrelor militare executate, anchetatorii descoperiseră o păpuşă de paie şi un ochi. Despre provenienţa acestor obiecte stranii, familiile îndurerate nu ştiau nimic, însă pentru oamenii legii aceste semne dovedeau că aveau de-a face cu un criminal în serie, care îşi marca teritoriul prin plasarea celor două obiecte, în casa victimelor sale.
Partea a treia: INFANTERISTUL
Într-o seară, Cross a primit un email de la un anume Infanteristul. Expeditorul mesajului îl îndemna pe detectiv să ia legătura cu colonelul Owen Handler deoarece S-ar putea ca omul acesta să aibă nişte răspunsuri pentru tine.
Pornind pe această nouă pistă, John şi Alex şi-au dat întâlnire cu Handler. În timp ce cei trei bărbaţi se îndreptau spre un restaurant unde aveau rezervare pentru a discuta mai multe, în linişte, o maşină i-a urmărit, trăgând glonţ după glonţ în direcţia autoturismului în care se aflau Cross, Sampson şi Owen. Ghinionul s-a ţinut scai de anchetatori, căci urmăritorii lor şi-au atins scopul: cu ajutorul gloanţelor îl omorâseră pe colonel: Nu eram eu ţinta, iar băiatul din maşină m-ar fi putut împuşca. Însă el pe Handler îl viza. Tocmai am pierdut prima noastră pistă reală.
Eu mă întrebam dacă nu cumva îl pierdusem în acelaşi timp şi pe Infanterist.
Ajuns la Ambasada vietnameză, de pe Strada Douăzeci, din cartierul de Nord-Vest, Alex va descoperi câteva nume de asasini, dar şi numele de cod pentru o importantă operaţiune. Aceasta se TREI ŞOARECI ORBI. Oare această nouă pistă îi va conduce pe detectivi pe urma celor trei asasini din vina cărora mulţi membrii ai armatei fuseseră executaţi fără vreo vină?
Partea a patra: RĂNI MORTALE
Gruparea „Trei Şoareci Orbi” era formată din Thomas Starkey, Brownley Harris şi Warren Griffin. Cu aceste identităţi la purtător, detectivii trebuiau să le prindă urma și să descopere de ce recurg la aceste crime în serie.
După vizita celor doi oameni ai legii în casa lui Starkey din Rocky Mount, roata s-a întors şi Alex a primit o avertizare care îi pusese familia în pericol. Pe când se pregătea cu fiul cel mic să meargă la cumpărături, Cross a sesizat prezenţa unei maşini străine pe strada sa. Fără a se ţine cont că un minor putea fi grav rănit, focurile de armă au fost lansate de cei din autoturismul aflat în trecere; gloanţele au spart mai multe geamuri de la casa detectivului, însă fără a răni pe cineva. Acesta era doar un avertisment, continuarea putea aduce pagube majore.
Dreptatea lovește cu sete
Noaptea, într-o pădurea deasă, străbătută de un vânt rece ce sufla din toate părţile, detectivii au localizat cabana unde cei trei asasini îşi făceau de cap şi unde omorau fără nici un regret. Decorul sumbru îngreuna misiunea lui Alex şi a lui John, însă dorinţa de a-i prinde pe criminali nu avea limite. Tipii buni au asistat la moartea a trei persoane nevinovate. Aceste decese neaşteptate i-au făcut pe oamenii legii să înţeleagă că Era o luptă pe viaţă şi pe moarte. Participam la un război, nu la o acţiune a poliţiei. Şi trebuia să jucăm după aceleaşi reguli ca şi ei.
În schimbul de focuri dintre cele două tabere, Sampson şi Brownley Harris fuseseră răniţi. Cel din urmă primise din partea lui Cross un glonţ chiar în nas: Am tras o singură împuşcătură. Bum! Apoi, în locul în care cu o clipă mai înainte se aflase nasul lui, acum se căsca o gaură întunecată. Sângele îi ţâşni din mijlocul feţei. Bărbatul scăpă din mâini pistolul său automat M-16.
Momentul de maximă intensitate nu a fost cel în care Alex a fost prins de ceilalţi doi ucigaşi rămaşi în viaţă, ci acela în care Sampson a revenit dintre „morţi”. Ore în şir John a făcut pe mortul, lăsându-l pe Alex singur în faţa pericolul, aşteptând astfel momentul potrivit să îşi facă apariţia şi acela a venit în clipa în care asasinii erau faţă în faţă cu Alex. Sampson a calculat foarte bine fiecare mişcare, salvându-şi astfel cel mai bun prieten din faţa morţii.
Adevărații diabolici, „Umbrele Strigoilor” și finalul neașteptat
Partea a cincea: PATRU ŞORICEI ORBI
Cei trei asasini erau morţi, Sampson se afla la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate în urma rănilor suferite în încăierarea din pădure, în timp ce Alex era în continuare neliniştit: dorea să afle cine era în spatele asasinatelor la comandă.
Vizita lui Cross în casa generalului Hutchinson s-a finalizat PROST. Detectivul a fost înhăţat de gorilele gazdei, aruncat în portbagajul unei maşini şi dus spre o destinaţie necunoscută pentru el. nu-mi puteam imagina cum aş mai fi putut să scap şi de data asta cu viaţă. M-am gândit la copii şi la Nana şi la Jamilla şi m-am întrebat de ce riscasem din nou să fiu omorât. Constituia oare acest lucru dovada unui caracter puternic sau proba el o serioasă deficienţă de caracter? Dar în clipa aceea, nimic nu mai avea importanţă.
Alex a fost dezbrăcat complet la cinci grade Celsius, apoi răpitorii detectivului au început să-i vopsească trupul. Sfârşitul lui Cross era aproape. Ritualul oamenilor lui Hutchinson a fost întrerupt de apariţia „Umbrelor Strigoilor”. Ce doreau musafirii şi cum s-a finalizat acest tărăboi, vă las să descoperiţi singuri.
După atâtea crime şi sânge curs, finalul romanului de faţă este unul vesel, căci cititorii sunt invitaţi la nuntă. Nu, nu este vorba de cununia lui Cross, însă, dragii mei, sunteţi pe aproape.
Ce comentarii aş mai putea face pe baza acestui roman. Orice aş afirma ar fi de prisos şi prea puţin în comparaţie cu adevărata valoare a operei de faţă. Fapt pentru care, vă las pe voi, dragi prieteni ai cuvintelor, să trageţi singuri concluziile. Ştiu, este un roman înfricoşător, însă ideal pentru fanii însetaţi de acţiune, sânge, crime, criminali şi băieţi buni! Pe blogul nostru puteți citi recenziile altor titluri captivante ale celebrului autor de romane polițiste, James Patterson.